Publicat de: dan david | septembrie 16, 2013

Dor de mare (Unui prieten drag)

Și era odată…. când spațiul și timpul ni se păreau infinite…..

 

Într-o dimineaţă

Neştirbită de vrajbe

Între albele cete de nori,

Zarea era spălată până la capăt

Şi munţii se vedeau aproape;

Gata să-ntinzi privirea şi să-i atingi

Ca pe nişte vecini, bătrâni cumsecade.

Îmi dădea târcoale o dorinţă mai veche:

Să mă înalţ la aerul rece,

La aerul rar

Din împărăţia luminii,

Să mă umplu de liniştea zării,

De beţia libertăţii fără hotar,

Şi de acolo să văd sfânta mare.

Să întind braţele ca o cruce,

Să caut plutirea

Spre holdele de spume nesfârşit călătoare.

Iulie 1985.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat: