Publicat de: dan david | ianuarie 24, 2014

Ehe, dar până la o sută mai e!

–        Acum când atâţia oameni mor tineri,

Cum ar fi să ajungem sănătoşi la o sută de ani?

–        M-aş simţi vinovată.

Nu ar fi etic; ar fi chiar imoral.

Îmi răspunzi clipind grăbit din genele atinse de brume.

Oglinda de pe uşa dulapului

Numără costumele, fustele, pantalonii,

Prima cămaşă călcată de tine,

Prima cravată.

Cele mai multe sunt demodate acum.

Prin fereastra deschisă soarele îşi strecoară fotonii.

Briza aduce aer proaspăt de la ocean.

Te privesc în lumină şi bag de seamă.

Soarele îţi luminează un fir mai gros din barbă.

– Ehe, dar până la o sută mai e!

Hovik ne-a aruncat la uşă pachetul cu medicamente.

Ăsta niciodată nu primeşte bacşiş!

M-a trezit din somnul scurt de după amiază.

O fi crezut că nu suntem acasă,

Că am plecat la plimbare pe vremea asta de Paradis.

Când ne-am pierdut oare plăcerea de a ieşi în lume,

De a refuza orice clipă de linişte?

Când vine seara, la noi nu se schimbă nimic.

Închid fereastra şi sting lumina.

–        Da, până la o sută mai e!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat: