Publicat de: dan david | august 10, 2018

Treceri 1

Crengile înegrite de frig, de plaoie,
se scutură triste şi plâng.
Lacrimi rare li se preling 
indiferente, abandonate,
şi cad la pământ.

Ochii tăi privesc prin fereastră,
numără stropii,
ca o treabă ce trebuie făcută, oricum.
Îţi simt în palmă pumnul
cu degetele încleştate;
rece, parc-ar fi o grenadă.
Taci şi priveşti afară,
și nu ştiu ce să-ţi mai spun.

„Ţii minte ziua aceea de august,
la Cofetăria Mimoza,
când ai cumpărat zece sticle de Cola
și le-am băut întreaga după amiază
povestind şi râzând ca nebunii?
Fata de la bar ne-a întrebat:
-Ce aveţi fraţilor, sunteţi trăzniţi?
O să v-apuce tremuratul, de cafeină.
Doamne, ce lume de aiuriţi!
Nici nu ne-am sinchisit.”

Parcă degetele ţi s-au mai descleştat,
pumnul s-a încălzit puţin.
Ochii nu ţi se deslipesc
de la crengile negre
care plâng în toamna de-afară,
și eu nu ştiu ce să-ţi mai spun.

„Dar când am stat toată noaptea în şcoală
și ne-am sărutat în disperare
de m-au usturat buzele a doua zi?
Te-am rugat să ne unim într-o singură fiinţă,
ca la Cartea Sfântă.
Ai refuzat ca un prost.
„Din respect, mi-ai spus mai apoi,
și din bună credinţă”.
Te-am crezut, te-am iubit şi mai mult.
Ce păcat,
ce frumos ar fi fost!”

Nu te mai înţeleg;
vocea îţi coboară,
și eu nu ştiu ce să-ţi mai spun.
Afară lumina se stinge încet.
Pumnul tău se deschide ca o palmă,
îmi prinde mâna, mă strânge,
o duce la piept.
Din ce în ce mai albă,
din ce în ce mai caldă,
din ce în ce mai încet.

Din volumul „Vârstele iubirii, mereu”, în lucru.the_nightmare_before_the_night_by_borda-d6v5uck


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat: