Publicat de: dan david | august 19, 2013

Disecţii 2 (Sere)

 

 În spatele sticlei,

Iadul verde.

Atmosfera artificială a serelor.

Îngrăşăminte sintetice sălcii,

Ierbicide ucigătoare,

Sânge otrăvit de transparenţa falsă

Din spatele sticlei.

Plantele, înecate în sucuri servite la ore fixe,

Plâng după o rază adevărată.

Verdele acela poartă lacrimi ascunse,

Înăbuşite sub rimelul vioi.

E tristeţea lor verde.

La marginea drumului,

Călcată de tălpi indiferente,

Stropită de urina călâie a câinilor nimănui,

O buruiană pricăjită

Râde fericită la soare.

Se desfată în lumină bogată,

Nefiltrată de topitura mincinoasă a sticlei.

La apus, după ploaie, norii o sărută discret

Cu buze trandafirii.

 

2008.

 

 

Imboldit si de acesta toamna minunata

am publicat un nou volum de poeme in romana:

 

Dan David –  „Masina de copiat zile”

(The machine that copies our days)

la Casa de Editura Lulu Publishing USA.

 

De ce acest titlu?

Cei care-i vor citi macar introducerea, vor afla.

Sunt poezii de dragoste, scrise in 2009.

Le-as zice poezii de iubire, dar mi se pare un pic prea mult.

Nu veti gasi prea des in poemele acestui volum izbucnirile

clocotitoare ale iubirilor patimase ale primei tinereti,

ale primaverii sau ale verii timpurii ale vietii.

Veti intalni mai degraba o vara calma tarzie, o toamna bogata,

o alunecare spre albul iernii vietii. O dragoste linistita

ca apele fluviului ajuns in bratele egalizatoare ale marii.

Dar această iubire, tot iubire este!

Va invit sa vizitati situl casei de editura:

(http://www.lulu.com/shop/search.ep?keyWords=Masina+de+copiat+zile&a…)

http://www.lulu.com/spotlight/dandavid

 

Publicat de: dan david | iunie 10, 2012

Ochelarii

Mi-au dispărut câteva stele.

Degeaba le caut în fiecare seară;

Nu le mai văd.

Erau stelele mele.

Pe una o botezasem cu numele tău.

Preotul mi-a spus în taină:

„Fiule, s-au adunat prea multe păcate;

Cerul le-ascunde, să le ferească de gândul tău rău.”

Mai știi? ….se poate.

Dar cred că e doar o poveste!?.

Doctorul m-a liniștit:

„O să vă schimbăm ochelarii, maestre.”

 

Publicat de: dan david | iunie 9, 2012

Prispa

Stăm de vorbă pe prispa din bârne.
Eu mă reazem de balustradă;
Tu te rezemi de mine.

 

Din fereastră lumina ni se reflectă-n pupile.
Tăcută, intri în casă, stingi lampa.
Ochii noștri s-au stins și ei.
Au dispărut acoperiți de pleoapa neagră a nopții.
Ca să scape de răspundere,
Luna se ascunde în spatele norilor.
Complice înțelept!
Oare numai de frica întunericului
Mi te cuibărești ca o dorință secretă, la piept???

Publicat de: dan david | mai 20, 2012

Smartphone

Mă retrag în telefonul mobil ca într-o bibliotecă.

Nu… ca într-o biserică, mai bine.

Doar că nu cad în genunchi, nu bat mătănii.

Super large, super fast, super bright.

Uit de copii, de casă, de lume.

Când dau de comentariile tale pe Face Book,

Sau când îți cercetez pagina cu informații confidențiale,

Ceva sunete scot, e drept;

Ca o rugăciune, ca o cântare:

Ei….Doamne!..Nuuu….yess!!!…good!!…

Dacă cineva își închipuie că mă poate ține departe de el

Mai mult de o oră sau două, se-nșeală.

Când am găsit, din întâmplare,

Fotografia noastră din copilărie, de la școală,

Mai ții minte, eram într-a șaptea și te iubeam mult,

Eram în pădure; tu erai rezemată de-un pin,

Pac! Am scanat-o în „High Deffinition”,

Și am postat-o într-un minut.

O săptămână am tot așteptat reacția ta; rea sau bună.

Nimic!

Am obosit, e târziu.

Nevasta mă cheamă la cină.

–          Așteaptă dragă, mai am treabă,.. un pic.

Publicat de: dan david | aprilie 20, 2012

Recitări

La recitări ai fost întotdeauna mai bună decât mine.

Când te avântai în „Iarna pe uliță”,

Cred că însuși Coșbuc ar fi lăcrimat o clipă.

Nici în „La oglindă” nu aveai pereche;

Dar cred că cel mai bine

Ți se potrivea „Mama lui Ștefan Cel Mare”.

Deveneai o furtună,

O dezlănțuire de gesturi largi, de vorbe profunde.

Erai grozavă, erai tare!

„Doamna” te sorbea cu ochii; și eu.

Acum mă ții lângă tine în bucătărie,

Și mă obligi să-ți ascult rețetele de ciorbe, tocane și piftii,

Recitate duios cu voce de cântăreață de operetă.

Tăcut ca un călugăr ucenic din Tibet,

Te ascult cu admirație, ca în copilărie.

„Dar zi și tu ceva dragule, fii mai prezent!

Parcă ești dus pe altă planetă.

Am impresia că ești total absent.”

Publicat de: dan david | aprilie 12, 2012

Ruje’n botă

Mărioara îmi era verișoară; cam de al treilea grad.

Era înaltă, subțire, și blondă, ca o tulpină de floarea soarelui, vara.

Copiii au poreclit-o „Ruje’ n botă”.

Era mai mare decât mine; în vară termina a șaptea.

Mătușa voia s-o trimită la Liceul Sanitar, să iasă moașă.

Șura lor era mai mare decât a noastră; și mai înaltă.

„Haide mă prostule să ne jucăm în fân; maica e dusă la sapă.”

Nu mă învoiam mereu; doar câte-odată.

Știam ce vrea Mărioara:

Să-i pun mâna pe țâțe și s-o strâng oleacă.

Asta nu m-ar fi supărat; îmi plăcea și mie, mă mai trezea.

Dar să cobor cu palma pe burtă în jos pe sub brăcinarul de la poale, nu mă puteam lega.

–          Hai mă, că-ți duc io mâna, nu fii prost!

Acum ești mare, am văzut io; nu mai ești într-a cincea!

–          Lasă prostiile Mărioară, că de nu, te spun la mătușa.

Publicat de: dan david | martie 24, 2012

Hard Rock zici, da?

După-amieze cu dinți din flori

Dănțuie dezlănțuite.

Nu țin seamă de ochiadele soarelui

Ascuns în spatele cortinei de nori.

După-amiezele din privirile tale

Îmi întorc anii, alunecând pe toboganul spre uitare.

Ți-am dăruit un memory stick cu melodii de Chris Rea.

M-ai privit mirată, parc-aș fi fost un strămoș

Întors de undeva adânc din istorie.

„Știi doar că prefer hard-rockul, nu melodiile plângăcioase;

Mă adorm, mă împing în tristețe.”

Toamna blândă ți-a vopsit ochii cu violete.

Te privesc, mă scufund în după-amiezele privirilor tale.

Hard-rock zici, da?

Norii s-au risipit.

Soarele coboară, violet, pe ochii tăi din petale.

Publicat de: dan david | decembrie 21, 2011

Podul de pe Sunset Boulevard (2)

Mi-au dărâmat podul de pe Sunset Boulevard.

Era podul meu, îl iubeam;

Adesea îl și visam;

Mai ales în nopțile cu lună plină.

Îmi plăcea să stau sus pe pod,

Să privesc mașinile alergând pe Freeway,

Fiecare spre destinul său.

Inventam câte un destin pentru fiecare.

Doamne ferește, să se fi împlinit!

De câteva ori m-am gândit să sar de pe pod,

Să aterizez pe capota vre-unui Cadillac,

Să mă ducă în Nord, la Chicago sau la Detroit.

Laș, niciodată nu m-am putut decide.

Până la urmă m-am potolit.

Vinerea mă trimeteai la magazin să cumpăr păstârnac

Pentru supa de pasăre de duminică seara.

Treceam pe la pod și priveam, și priveam.

Se făcea târziu; ajungeam acasă cu mâinile goale.

„Am umblat, dragă, peste tot dar păstârnac nu au.”

Mințeam cu fața senină a unui copil imbecil.

Nu mă credeai.

Vor să construiască pod nou

Cu linii multe, cu stopuri puține.

Perspectiva mă sperie.

Parcă mi-ar deschide pieptul

Și mi-ar expune inima privirilor străine,

Tuturor șoferilor, atât de grăbiți.

Parcă mi-ar dărâma gardul spre stradă.

Podul acesta era parapetul meu către lume.

În spatele lui mă simțeam în siguranță;

Singur dar sigur.

Mi-au dărâmat podul de pe Sunset Boulevard.

Era podul meu.

Sunt trist acum; nu-l mai am.

Publicat de: dan david | noiembrie 15, 2011

Anunț Editorial „De dragoste….poate”

Anunț Editorial

« Newer Posts - Older Posts »

Categorii